DUMNEZEU S-A NĂSCUT LA BOLTA RECE

„ALEXANDER este romanul care reflectă inefabilul destinului asupra condiției individului dominat de agregate psihologice și ambiții patologice, romanul în care Erosul dobândește valențe ale teribilului mistic, iar relațiile dintre personaje, topos și conflict ilustrează un univers narativ al corespondențelor depline…”

Iată, dragii mei cititori, câteva rânduri de apreciere ale Mădălinei Bărbulescu, o vestală a poeziei gnostice, de pe plaiuri râmnicene, cu referire la romanul ALEXANDER, o bijuterie de roman, plăsmuită cu sânge albastru de Viorel Trandafir, un moldovean din codrii Borzeștilor lui Ștefan cel Mare, care s-a stabilit, cu câțiva ani în urmă, în Drăgășanii lui Gib Mihăiescu. Ziarist, chitarist, artist plastic, poet și prozator, el se află de-a pururi în slujba Cetății care l-a adoptat…

Are doar 27 de ani, însă e deplin conștient de rostul său, în această lume românească tragică și imprevizibilă, care-și poartă, prin conducătorii săi, erorile ancestrale. Erori care, iată, par că ne duc la pierzania finală… Prin muzica sa, prin poezia sa, prin utilizarea penelului și a culorilor, nemaivorbind de atitudinile sale jurnalistice pertinente, Viorel Trandafir cultivă speranța curată a românismului, românism pe care unii semeni de-ai noștri îl cataloghează ca fiind un păcat al românilor față de civilizația euro-atlantică, care ne-a fost dată cu anasâna…

Ce păcat că nu mai trăiește marele filosof român, I.P. Culianu, care a fost ucis mișelește într-o toaletă din Chicago de către securiștii lui Ivan Ilici (așa cum se vehiculează în unele documente străine), fiindcă și-ar fi reiterat ideea că “Păcatul împotriva spiritului” vine tocmai din ignoranța noastră a românilor, călcându-ne singuri în picioare valorile autentice și dumnezeirea noastră valahă…

Trăind tumultos în această Oltenie cu tâlhari celebri și îngeri necunoscuți, Viorel Trandafir simte nevoia, din când în când, să se exileze într-o cârciumă, pentru a cânta până la epuizare cântecele patimilor din închisorile românești, poemul „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”fiind leit-motivul demersului său absolut artistic.

Viorel Trandafir cântă pe versurile marilor poeți români, dar și pe versurile propriilor poeme, iubește, pictează, organizează sărbători ale orașului Drăgășani, visează și îndrăznește să se gândească la o altă lume românească, altfel decât cea pe care-o trăim astăzi.

Dar, fiindcă, în acest dulce exil, nu poți să „suferi” de unul singur și nu poți să te iubești pe tine însuți, ca în orice exil al spiritului, este nevoie de “degustători” calificați, fapt pentru care Viorel Trandafir își cheamă și camarazii de „suferință”. Adică, pe prietenii săi de la Râmnicu Vâlcea, Slatina, Drăgășani, cum e firesc, dar și din alte locuri ale Olteniei profunde. După caz…

Și astfel, se pune de un cenaclu, fiindcă „degustătorii” chemați sunt, la rându-le, scriitori de poezie, de proză, de teatru, de epigramă sau eseu… Nu lipsesc nici artiștii plastici, nici actorii, care pot fi și poeți, și jurnaliști și ce vor ei să fie, fiindcă – nu-i așa? – ei pot învăța, pe de rost, orice rol…

Așa s-a întâmplat deunăzi, când autorul romanului „Alexander” ne-a poftit la BOLTA RECE, un local din Drăgășani, fondat în urmă cu un secol și jumătate și readus la viață, în zilele noastre, de Cristi și Carmen Lixandru, soț și soție, care au intuit valoarea de patrimoniu a respectivei construcții seculare, redându-i acesteia rafinamentul, eleganța și aerul patriarhal de altădată…

Au fost prezenți la „datorie” actorul Teatrului Anton Pann, din Râmnicu Vâlcea, Cristian Alexandrescu, Violeta Scrociob și Nicu Cismaru (șefii Societății Culturale Anton Pann, din Râmnicu Vâlcea) scriitorul Ilorian Păunoiu, din Râmnicu Vâlcea, ziaristul și poetul Dumitru Sârghie din Slatina, alături de alt slătinean, scriitorul Nic Zărnescu, conducătorii Asociației Arena Artelor, din Slatina, și – bineînțeles – amphitrionul nostru, tânărul ziarist, pictor și poet, Viorel Trandafir.

Vinul roșu, din colecția Muzeului Vinului din Drăgășani, a aprins rapid spiritele celor prezenți la manifestarea ad-hoc și, numaidecât, în acompaniamentul chitarei fermecate a… Trandafirului, și-au făcut loc poezia și epigrama, dar și duelurile artistice sau mai puțin artistice dintre actorul Cristi Alexandrescu și… restul lumii.

Pe Cristi Alexandrescu nu-l poți opri decât cu tancurile rusești, mai ales atunci când prestigioasa lui vervă artistică se ia la trântă cu Bachus, învingătoare, până la urmă, fiind arta, care se află deasupra tuturor lucrurilor.

Cristi Alexandrescu ne-a recitat din operele marilor poeți români, din clasicii ruși și englezi, din ce i-a trecut lui prin inimă și cap, în acele momente glorioase… Ni l-a arătat pe Iona, din piesa cu același nume a lui Marin Sorescu, într-o lumină cu totul și cu totul deosebită și, în măreția expansiunii sale bahice, s-a întrupat în pielea diferitelor personaje pe care le-a jucat de-a lungul impresionantei sale cariere actoricești.

Ilorian Păunoiu, poetul și eseistul de rafinament al Râmnicului, țintuit, din păcate, într-un scaun cu rotile, ne-a arătat că este un învingător, recitând dumnezeiește și făcând câteva precizări despre cartea sa de eseuri „Agapologia – logodna iubirii cu libertatea.” Mai mult, Ilorian Păunoiu a compus un poem pentru localul BOLTA RECE, poem care va rămâne, cu siguranță, ca să ducă mai departe povestea acestor locuri de legendă…

Nici Nic Zărnescu, slătineanul nostru nu s-a lăsat mai prejos, recitând cu aplomb, câteva din poemele și epigramele sale, care l-au scos în lume și cu care a luat numeroase premii naționale, dar și internaționale…

Un alt virtuoz al poeziei, Nicu Cismaru, cu limba lui desferecată de rubinul din podgoriile lui Mugur Isărescu, ne-a demonstrat, prin versul său, că mai avem șanse de supraviețuire, după acest război româno-român, declanșat de politrucii momentului, atâta timp cât mai există poezie și atâta timp cât BOLTA RECE din Drăgășani și de pretutindeni renaște de la un secol la altul. Și cum să nu existe speranță, când, pe fața tânărului ospătar, care ne deservea, se putea citi atâta mirare și splendoare, la cele văzute și auzite, încât acesta, de emoție, uitase să umple carafele cu lacrimile de sânge ale lui Dumnezeu, precum și să schimbe vesela, în funcție de rotația gustoaselor preparate culinare, pe care numai aici, la BOLTA RECE, din Drăgășani, le poți găsi, stimate cititor. Mai ales atunci când Viorel Trandafir, oștean al lui Ștefan cel Mare, intermediază și suportă costurile unor astfel de evenimente care te scot din dictatura de caldarâm a vremurilor.

Tot moldovean, dar statornicit în Slatina lui Vlaicu Vodă, ziaristul Dumitru Sârghie compară Drăgășanii lui Gib Mihăiescu cu Segarcea lui Vintilă Horia, cel care a scris nemuritoarea carte „Dumnezeu s-a născut în Exil.”

În fapt, cei doi mari scriitori români, prin operele lor ne-au lăsat intactă ideea de patrie, de morală, de artă și de punerea în acord a acestei vieți pământene cu Dumnezeu. Mergând pe linia naționalistă a lui Viorel Trandafir, Dumitru Sârghie a recitat poezii de înstrăinare, dar – pentru destindere – a citit și epigrame, prin care a criticat moravurile vremurilor în care trăim.

La această cinstită adunare a fost prezentă, așa cum v-am mai spus, și Violeta Scrociob, pictorița cu îngeri în sânge a Râmnicului. Domnia-sa a moderat, din când în când discuția, care luase foc, la un moment dat, lăsându-ne să-i admirăm opera plastică, atunci când trecem prin orașul lui Anton Pann, dar să-i citim și poezia, fiindcă – nu se putea altfel – ea comite și astfel de „infracțiuni”. De inimă și candoare…

Iată, dragi prieteni, o noapte de vrajă, vis și poezie, organizată de Viorel Trandafir, tânărul de numai 27 de ani, care ar putea fi declarat Cetățean de Onoare al Drăgășanilor, având în vedere cât de asiduu și de curat sufletește își promovează noua lui patrie, care l-a primit cu drag la sânu-i secular.

Mai e ceva de zis? Poate doar fraza aceea, pe care frumoasa poetă Mădălina Bărbulescu, care a fost prezentă, doar în mintea noastră la acest zaiafet artistic, a pus-o pe seama cărții lui Viorel Trandafir, ALEXANDER… „Sângele cere sânge  și izbăvirea se realizează doar prin sacrificiul de sine, în numele iubirii și adevărului…”

Și, cu voia dumneavoastră, parcă aș mai zice ceva: oameni buni, Dumnezeu nu s-a născut în Exil, ci la BOLTA RECE din Drăgășani… Aici se autoexilează, din când în când, și Viorel Trandafir, dar, fiindcă exilul de unul singur dăunează grav poeziei, el își cheamă și prietenii din Olt, Vâlcea și de aiurea, pentru a celebra duminicile fără sfârșit ale spiritului românesc…

Sursa: Linia Întâi