Viorel Trandafir s-a născut la Onești, într-un cătun cu câteva familii. Erau oameni parcă desprinși din romanele interbelice, cumva în afara timpului.

Din Onești la Craiova, a fost doar un pas de tânăr rebel

Drumurile au început să i se înmulțească, cănd familia a fost nevoită să se mute prin țară, până când au rămas, printr-o conjunctură ușor nefericită, la Turceni, Gorj. Acolo și-a petrecut a doua parte a copilăriei și bineințeles o parte din studii.

La 16 ani a plecat de acasă, devenind adolescentul rebel și neînțeles. Ai săi aveau alte pretenții de la el, dar el visa să ajungă un scriitor reputat.

Au fost ani grei, însă Viorel Trandafir a terminat de unul singur liceul. După încă un an de muncă, s-a mutat definitiv la Craiova pentru a merge la facultate. În Cetatea Băniei, oportunitățile sale s-au schimbat radical.

„Dumnezeu mi-a dat durerosul har al creației și suficient jar sub picioare cât să nu mă pot potoli până nu-l sting vreodată. Am fost mereu o fire ușor sensibilă, fiecare dintre locuri, fiecare din experiențe mi-a lăsat câte ceva. De la bunici am învățat credința în Dumnezeu și cum să îți păzești tradițiile, de la tata am învățat cum să iubești pământul, iar de la mama sensibilitatea… Și tot așa…

Eu am crezut întotdeauna despre mine că am mers cu Dumnezeu de mână prin viață. Și încă mai merg. Asta pentru că toată viața mea a fost un șir îndelung de întâmplări care zidindu-se una peste alta m-au adus aici.”

Pictura a fost intotdeauna un soi de vehicul al simțirilor sale. La fel ca și scrisul.

A pictat prin clasa a 5-a o replică după celebra lucrare a lui Grigorescu, „Car cu boi”, apoi pe Ecaterina Teodoroiu în bătălia de la Jiu. Ambele lucrări ajunseseră în holul școlii, însă după o perioadă au dispărut fără urmă. Cineva le furase și cu siguranță nu fusese unul dintre colegii săi.

Și atunci s-a gândit că dacă cineva s-a găsit să facă efortul de a le fura înseamnă că sunt cât de cât bune. Și a continuat de-a lungul timpului, cu pauze mai mari sau mai mici.

Viorel Trandafir, în lumea culorilor, luminii și a picturii

Viorel Trandafir este și membru fondator al Uniunii Artiștilor Liberi din România, alături de maestrul Laurențiu Popa, cel supranumit Rembrandt de România, datorită afinității lui deosebite față de acest mare pictor. Este un proiect de grup care reunește toți artiștii neînregimentați în alte structuri academice. Artiști liberi, cu dragoste față de artele frumoase.

În cei trei ani de la înființare, Uniunea a adunat în jurul său un număr considerabil de membri, alături de care s-au organizat acțiuni în toată țara – workshop-uri sau tabere de pictură.

Viorel Trandafir nu doar că este un artist deosebit de talentat, dar și un spirit modest și recunoscător celor pe care îi respectă. De aceea, a ocolit cu diplomație și frumusețe faptul că și el este denumit tot un Rembrandt de România, alături de Maestrul Laurențiu Popa.

El reușește cu măiestrie să creeze replici demne de acest nume, dar și picturi autentice, marca Trandafir, unde își așează simțurile și sufletul în culori, lumini și umbre.

Artistul pregătește un șir de expoziții atât în țară cât și în străinătate. Cea mai recentă va fi la începutul lunii august, la Muzeul Național al Satului, unde va participa alături de alți artiști într-un proiect de promovare a artei și tradiției românești.

De asemenea va mai expune în toamnă peste hotare, în Germania mai exact, la o expoziție foarte importantă unde vor fi nume extrem de mari ale artei contemporane. Pentru februarie 2021, va pregăti o expoziție de amploare al cărei vernisaj va fi la Los Angeles, SUA.

Jurnalism, design, thrillere și gătit

Viorel Trandafir a debutat în urmă cu mai bine de 10 ani în presă, în cadrul postului de televiziune Tele U Craiova, unde a fost regizor de emisie. Este director al firmei de grafică, design și producție publicitară Gandart Media, editor al Revistei Culturale „Draga Șani”, al ziarului Cronica Vâlcii și producător de evenimente cultural-artistice.

Tot el este și autorul carții „Alexander”, un vis mai vechi, tot de prin copilărie. Și a tras de ea ani de zile, respectiv a scris vreo cinci variante până când, în urma unei probleme medicale, care l-a speriat foarte tare în acea perioadă, a decis să o publice cu orice preț.

I-a fost dintr-o dată teamă că „se duce” și în urma sa nu rămâne nimic palpabil. Și atunci s-a gândit la ce bun risipa unei existențe dacă în urma ei nu rămâne amprenta unei construcții câtuși de mici. Și a publicat cartea, care a avut un succes nesperat ajungând prin magazine și edituri despre care nici măcar nu îndrăznise a visa.

În prezent, printre picături lucrează la a doua carte, „Ospiciul – Moartea vine ca o izbăvire”, tot un thriller psihologic, speră el ceva mai bun decât primul și pe care nu știe cu siguranță când îl va lansa. De ceva vreme trag vreo doi editori de el, dar a decis să lase ideile să se matureze ceva mai mult.

Nea Vivi  – un alt proiect al tânărului artist, este o parte din modul său de viață.

„Sunt îmbătat de natură, de real, de frumusețea clipei, a tradițiilor și a datinilor noastre, într-un cuvânt de românismul din noi. De asemenea, sunt așa cum se spunea despre Păstorel Teodoreanu, mare iubitor de vinuri și mâncăruri alese. Odată cu asta am decis să readuc în actualitate gastronomnia străveche a poporului nostru. Am găsit rețete prin scrieri vechi de câteva sute de ani și am început să le gătesc spre pofta mea și a câtorva buni prieteni. Rezultatul am început să îl postez pe acest blog.”

Viorel Trandafir: „Trăiți, nu existați!”

„Trăiți, nu existați! Faceți ca fiecare clipă să rămână o amintire extraordinară. Nu contează câtă muncă, nu contează prețul. Lucrurile pe care ni le amintim brusc, fără un efort al memoriei, sunt singurele lucruri pe care le trăim cu adevărat. Haideți să trăim mai mult și să existăm mai puțin! Haideți să ne răscolim cumva pe dos și pe față, să găsim în noi izvorul care ne ajută să bem ‘apa vie’ și să dăm viață la tot ce ne înconjoară. „